Haiku mine

In curand plec, fug
poate-mi gasesc linistea
undeva departe.

Multe si marunte.

Am realizat: imi place sa stau inchisa in cutia mea. E din carton. Nu-mi trebuie nu-stiu-ce material pretentios. Nu vreau sa fiu de portelan sa ma sparg usor si sa ma rup in bucati. Prefer sa le tin impreunate cat mai mult timp. Nu mai vreau sa-mi las aripile sa fluture. Sa ma inalte spre cer. Le-am inchis intre coaste si nu mai au aer. Aproape s-au inchis. Nu ma mai implic. Nu mai am energie. Vesnic obosita. Ma complac intr-o stare de autosatisfactie ca si cand asta e tot ce pot da, ca si cum bratele mele pot fi intinse doar in jurul tau. Dar imi place sa nu ma intereseze decat de propriul confort. Nu planific. Nu ma gandesc din timp. Sunt inconstienta si o stiu. Asa am fost mereu.

Si da, mi-e frica. Si mie mi-e frica sa nu te pierd. Sau sa nu ma pierd pe drum. Poate deja am lasat in urma franturi din zborul de altadata. Dar nu stiam ce gust are libertatea. Atunci doar ma chinuiam. Ma ridicam pe varfuri. Respiram adanc. Pas cu pas, cum zicea si Stanescu. Inchideam ochii. Dar picioarele ramaneau tot la pamant. De fapt, era doar zborul meu. Acum e zborul nostru. Dar totusi... totusi trebuie sa fie cineva care sa sufle...sa ne impinga spre infinit. Si aceea esti tu. Tu esti "persoana mea". Cu certuri sau fara, tu esti fara doar si poate. Si nu stiu cum sa indrept asta. M-am blocat. Nu mai stiu cum eram si cum sunt. Daca s-a schimbat ceva. Presupun ca da. Simt ca da, dar nu stiu sa-l definesc...

E panica dezordine plans ras fericire libertate confuzie dorinta recuperare oboseala gol nu stiu cum sa-i spun dar imi pare rau.

Vis urat

Am vazut viata fara tine

si apoi am deschis ochii.

Inceput

Ma uit cum zi de zi imbatranim si intinerim in acelasi timp. Ne privim ochi in ochi si descoperim fiecare unul in ochii celuilalt cum rasare o urma din vechiul copil de altadata. Si apoi radem. La fel, intr-o clipa vedem o urma de gol uitata-n privirea sincera. Urma care tradeaza frica si singuratatea. De fapt, tradeaza frica de singuratate, frica de neant.
Adormim imbratisati ca un yin si yang despartiti de o dunga subtire, aproape invizibila, insa care doare si ne indeparteaza- realitatea. Tresarim la vederea unei mici scantei, si, cat ai clipi, ne sclipeste-n ochi o dorinta utopica ce ne face sa deshcidem ochii si a doua zi, un scop, o motivatir- nemarginirea. Intrezarim printre gene momentul prezentului care ne domina si ne face sa tragem de toate paturile ce ne acopera sufletul, s ane lasam descoperite toate tainele ascunse si se urlam fericiti: carpe fucking diem!
Realizam cu fiecare clipa ce se scurge ca acest moment e cel mai pretios, e cel care ne construieste viitorul, pentru ca e doar un inceput.

Intrebarile asteapta raspuns.

Asa ma sperii cateodata cand cineva imi sparge balonul in care traiesc. E greu sa-l construiesc la loc, sa-l umplu de vise si ganduri pozitive, stiti? E greu!! Pan' la urma, cum sa nu te sperii cand iti spun sa nu te astepti la ceva...pai cum sa nu ma astept? Parca impreuna construiam paradisul si acum cineva a stricat fundatia pe care aveam sa-l cladim... e doar un gand de-al meu...imi inchipui cum ar fi daca... Ar fi greu. Pentru ca incerc sa nu fiu nici asa, nici asa. Oamenii ma invata ce sa fac, ce sa nu fac, dar nu-mi spun niciodata cum sa fac asta. Nu-mi spun ca,de fapt dragostea se simte, nu se invata dupa manual. Nu e un tipar, un model sau un ideal. E cum simti si cum iti place. E o poveste pe care o scrii din mers, nu poti sa stergi nimic, nu poti sa adaugi nimic. E ceea ce ai, ce vrei sa ai atunci. E dorinta ta, dorinta voastra. A noastra.
Deci, cum pot sa nu am asteptari?

Zbor

Ascult pescarusii si ma gandesc la tine.
Ma gandesc cum imi sorbi cuvintele in ceaiul de dimineata si cum pui zahar peste gandurile mele ca si cum ar fi primavara tot timpul.
Cum era? E un crescendo al vietii mele... un fade in... asta-i faza!



Tapinarii - Pescarus
Asculta mai multe audio Muzica »

Framantari

De mult n-am mai trecut pe-aici. E ca si cum strangeam din pixuri dar niciunul nu voia sa scrie despre mine.
As avea foarte multe de spus dar prefer sa ma descarc. Din nou. Pana la urma asta e scopul pentru care scriu. In fine. To cut it short, mi-e frica(evident). Se schimba tot mai multe, pe zi ce trece, si te schimbi si tu. Deja parca e bariera aia pe care am indepartat-o acum 2 ani. Parca iar s-a intors. Mai, acum ma intreb sincer daca e vina mea. Realizez ca ceva nu-i in regula dar probabil asa trebuie sa fie. Nu stiu. Poate ai o zi proasta, doua trei, o saptamana s.a.m.d. Poate am eu o zi proasta, doua, trei etc. Dar parca te pierd incet. Si stau si ma gandesc daca tu nu ai face la fel. Presupun ca e o schimbare naturala. Asa trebuie sa fie. Dar as vrea sa fie doua legaturi la fel de puternice. Sa nu dau drumul nimanui. Pentru ca insemnati enorm.
Poate ca totusi ma intelegi si te doare dar incerci sa te resemnezi. Credeam ca se cheama fercire, si ca oamenii se bucura cand esti fericit. Si asta e pentru ca-mi pasa. De data asta imi pasa.



jeux interdits
Asculta mai multe audio Muzica »